Opreste-te o clipa, cineva are nevoie de tine!

“Raspandeste lumina, iar intunericul se va risipi de la sine” Erasmus

Prin fata ochilor ne trec usor, cu miscari lente, tacuti, doamne si domni venerabili. Uitandu-te la hainele lor, la gesturi, la tristetea care trece mai departe de zambetul politicos, simti ca batranetea va fi cea mai mare cumpana a vietii…
Procesul de imbatranire incepe, in plan emotional, dupa 60 de ani, cand persoanele in varsta incep sa se simta neputincioase şi singure iar daca situatia financiara precara le impiedica accesul la medicamente, la asistenta medicala si chiar la alimente de calitate, declinul fizic si psihic este imens.

Tara noastra nu isi protejeaza si nu isi respecta batranii, desi acesta ar fi intaiul semn de civilizatie.
Avem printre noi mai mult de 5 milioane de varstnici dintre care peste 10.000 traiesc in camine pentru batrani. Unii dintre ei nu au pensie, nu au avut niciodata, iar altii, care au lucrat in CAP-urile comuniste, au astazi pensii de 150 lei/luna.
Cum sa decizi ce e mai important cand ai de impartit o pensie de cateva zeci sau sute de lei? Poate medicamentele, ca inima e slabita, poate factura de gaz, ca iernile sunt grele, poate ce pui pe masa... Ce magie sa faci pentru a avea o batranete fara durere, fara lipsuri?

Si daca la un moment dat nu mai poti, pur si simplu, cat de rau e sa ajungi la azil? Cum va fi viata ta de acum inainte? O sa poti sa citesti, sa privesti la televizor, sa te plimbi? Dar nepotii, vor veni sa te vada? TU O SA-I VEZI, la randul tau?!

Doamne si domni venerabili trec prin fata Andreei, colega mea optometrist, si ea discuta cu fiecare in parte.
Doamnelor le spune, fara exceptie, "bunica", cu duiosia cu care copiii ei isi striga bunica prin casa.

"Vedeti, bunica? Uitati-va aici, la litere? Cum e? Vedeti bine?"

Doamnele zambesc si glumesc cu ea : ”pai, cu ochelari asa de buni, ma apuc de crosetat", ii spune o doamna micuta, cu maini muncite si par ca argintul.

"Asa, asa" o incurajeaza Andreea. "Puteti face orice, de-acum. Stati sa va aducem ochelarii si... andrelele, daca nu aveti.”

Radem si noi, rade si bunicuta, si, pentru o clipa, uitam ca suntem intr-un Camin pentru persoane varstnice, institutie pentru care asteapta, pe liste interminabile, sute de batrani care nu vor decat sa-si traiasca cu putina decenta ultimii ani din viata.


Usa se deschide si intra o batrana ca din poveste. Slabuta, cu par alb si maini tremurande. O doamna putin mai tanara o tine de brat si imi dau seama ca o ghideaza usor pana la scaun. Batrana se aseaza nesigura, pipaind manerul si rasufla usurata:
”Bine ca am ajuns… De-acum in voi si in bunul Dumnezeu imi pun speranta…”

O privim cu drag fiindca este unul dintre cele mai complicate cazuri rezolvate aici. Are dioptrii de -8 si -9, miopie forte, fara ochelari nu vede mai departe de cativa centimentri. Din cauza vederii slabe este blocata in pat, desi articulatiile batrane i-ar permite sa mai faca cativa pasi. Dar nu are cine sa o insoteasca, personalul azilului este intotdeauna insuficient. Nu mai poate citi, nu mai vede televizorul, cand mananca pipaie in aer cu mainile pana intalneste farfuria sau cana iar nesiguranta aceasta ii accentueaza tremurul cauzat de varsta.

Andreea i-a facut controlul in urma cu cateva zile si astazi i-am adus ochelarii. Desi groase, lentilele au fost asezate in cea mai buna rama pe care am avut-o, colegii nostri s-au intrecut pe ei pentru o montura “ca la carte” iar rezultatul este miraculos. Ii asezam rama pe fata si, in spatele ramei, fata brazdata de timp se lumineaza intr-un zambet larg.

“Vad, pot sa va vad” ii auzim vocea gatuita de emotie. "Cum va cheama, mama, sa zic si eu o rugaciune pentru voi, ca nu credeam sa mai apuc ziua asta…”

Cum sa-i raspund, ar trebui sa-i spun atatea nume…

Mi-ar placea sa stie despre sutele de oameni cu suflet mare care au semnat Declaratiile 230 si au directionat astfel 2% din impozitul anual catre Asociatia Optiplaza, despre cei care au inteles puterea unui gest frumos, autentic, despre magazinele Optiplaza care aduna fonduri pentru cauza noastra si despre firmele care ne sustin facand posibile aceste vizite la Azilurile de batrani din toata tara.


Andreea, Gabriela, Simona, Ana Maria si alte colege si colegi din Optiplaza, optometristi care fac voluntar determinari de dioptrii cu aparate moderne si, mai ales, cu nesfarsita rabdare.

Apoi cei care verifica si completeaza minutios fiecare fisa, a fiecarui pacient si trimit comanda la producatorul de lentile oftalmice. In final, cei care monteaza lentilele, finalizand ochelarul care va fi donat unui varstnic pentru ca acesta, cu ajutorul lui, sa poata sa citeasca, sa urmaresca emisiunea preferata la televizor, sa ramana activ.

Sunt atatea nume, dar in spatele lor unul singur: Optiplaza.

Andreea a terminat de completat fisa si batrana se ridica din scaun singura, de data aceasta. Pasii ii sunt parca mai siguri si parca sta mai dreapta. Si inca zambeste.

Ne luam, simplu, “la revedere”.

Hristina Casas

Read more posts by this author.

Subscribe to Ochelari de soare | Ochelari de vedere | Lentile de contact

Get the latest posts delivered right to your inbox.

or subscribe via RSS with Feedly!