Despre vara si ochelari de soare cu Petronela Rotar

Nu trecuse decat o zi de la acordurile incendiare din ultima zi de C'Art Fest, cand am zarit numele Petronelei Rotar pe o comandă de ochelari de soare Police la magazinul Optiplaza de pe Muresenilor.
Nimic deosebit, ea este clienta noastră de mult timp… Ce m-a frapat, insa, a fost faptul ca isi comandase aceeasi pereche de ochelari Police Jungle pe care stiam ca o are si o poarta cu drag din toamna anului trecut.
Misterul a fost lamurit chiar de ea: ochelarii preferati fusesera pierduti fara speranta in aglomeratia zilelor de festival.

Am profitat de prezenta ei în magazin pentru a afla cate ceva despre ce mai face, ce mai scrie si, nu în ultimul rand, ce mai poarta.

Servus, Petro! Cum ti-e vara?

Ploioasa si plina, pana acum. In afara unei singure zile in care am reusit sa fac plaja, in rest am muncit si am umblat incontinuu. Am fost la Paris, unde am avut ultima lansare a Orbi-lor, am bagat la foc continuu la festival, am mai muncit si pentru alte proiecte de job, iar continuarea arata cam la fel. Intr-un fel, ploaia asta care nu se mai opreste de trei luni la Brasov ma ajuta, e mult mai greu sa muncesti cand afara straluceste soarele si te ia dorul de duca.


Ochelari: Ray-Ban RB4380N

Am inteles ca ti-ai pierdut ochelarii. De ce ai ales acelasi model? Cat de mult te atasezi de lucrurile tale?

Da, a fost singurul moment prost al #cartfest5 pentru mine, m-am simtit eu insami pierduta, nu fiindca ma atasez de lucrurile mele, fiindca nu ma atasez, ci pentru ca era mijlocul festivalului si eu nu mai aveam deloc ce sa pun pe ochi, iar pentru cineva atat de fotofob ca mine e jale. Am primit unii de imprumut si m-am descurcat, pana sa-mi iau altii. Povestea cu cei de anul trecut e ca dupa 15 ani de purtat acelasi model, more or less, pe nuante diferite si ceva design vag diferit, adica modelul aviator, anul trecut m-am incumetat sa-i schimb. Nici nu ma obisnuisem bine cu ei cand au disparut si fiindca imi placeau am zis ca trebuie sa gasesc acelasi model.
Cu lucrurile am o relatie foarte fluida, iar la asta au ajutat mult fetele mele, care iau si poarta tot ce le trece prin cap din garderoba mea. Avem marimi asemanatoare toate, asa ca nu apuc sa ma atasez, ca trebuie sa ma si dezatasez rapid. Mai ales ca dupa ce au apucat sa poarte de doua ori consecutiv aceiasi bocanci, sa zicem, considera ca le apartin, iar eu ajung sa le cer voie sa imi incalt propriile perechi. In plus, eu dau foarte mult din lucrurile mele, e un du-te vino teribil la mine in dressing, port o rochie la un eveniment, o dau sau o vand la un fel de garage-sale, primesc alta sau iau alta, putine lucruri raman cu anii, de asta uneori din afara pare ca am o gramada de chestii, dar adevarul e ca ele sunt itinerante.


Ochelari: Carolina Herrera SHE697

Daca ne uitam acum in geanta Petronelei Rotar, ce gasim? Ce nu-ti lipseste niciodata?

Haha, haos ca in geanta oricarei femei. Doua perechi de ochelari, unii de vedere, unii de soare, portofelul, stampila de la firma, o carte (acum e Padurea intunecata de Nicole Krauss), telefon, baterie portabila, vreo trei glossuri si un ruj minimum, tot felul de hartii inutile, o agenda mica, pixuri si stilouri, picaturi de ochi, un pastillero. Cam toate sunt mereu prezente in geanta. Ce nu-mi lipseste niciodata este pastillero-ul, asta dateaza de acum 10 ani cand faceam niste atacuri violente de panica si aveam mereu la indemana medicatia de urgenta. Acum nu mai fac, dar a ramas ca o carja psihologica sa am cutiuta mica la mine, uneori e goala, dar de lipsit nu lipseste.


Ochelari: Silhouette 8163

Iti lansez o provocare: hai sa gasim inca o pereche de ochelari care sa-ti devina la fel de draga! Dupa ce ar trebui sa ne uitam? Care sunt criteriile dupa care iti alegi accesoriile?

Chiar e o provocare, multa vreme am considerat ca pentru fata mea numai aviatorii sunt potriviti. Acum nu mai cred asta, dar tot simt ca gama de modele cu care ma simt eu confortabil e destul de restransa. Trebuie sa nu fie incarcati, imi plac lucrurile simple, less is more e cumva deviza mea. Imi plac accesoriile mari, dar simple, oversized, insa la ochelari nu pot purta unii masca, fiindca arat ca o musca. Trebuie sa fie confortabili, versatili, sa mearga la orice tinuta si sa nu urle pe fata mea, ci sa o completeze.


Ochelari: Police Shine3 SPL739

Ai brand-uri preferate? Te uiti la ce scrie pe eticheta sau pe bratul ochelarului inainte de a-l cumpara?

Sigur ca am cateva, fiindca imi place designul si felul in care se asaza pe ochi. Police este printre ele, fireste. Admir si alte marci, mai fancy, mai ales cand sunt purtate de femei care au atitudine, dar eu ma limitez doar la a-i proba, ca sa revin la niste modele mai simple, mai minimaliste. Ma uit in primul rand la model si material, brandul vine dupa.


Ochelari: Police Aphrodite2 SPL617

Folosesti vreodata ochelarii de soare pentru a te ascunde de admiratori sau pentru a ascunde semnele oboselii sau lipsa machiajului?

Ha, nici vorba sa ma ascund, nu sunt vanata de nimeni, e drept ca oamenii ma mai striga si mai vin la mine in locurile cele mai neasteptate, insa pe mine ma bucura intalnirea cu ei. Machiajul la mine e ceva super basic, doar fond de ten si rimel, uneori niste gloss in nuante naturale, mi-au ajuns anii de machiaj de teve, nu mai suport sa ies machiata din casa, asa ca nici pentru asta nu folosesc ochelarii, ci, asa cum am zis, fiindca nu pot tine macar ochii deschisi la lumina, lacrimez si sunt oarba ca o cartita cand e soare puternic.


Ochelari: Police Aphrodite2 SPL617

Scrii pe hartie sau pe calculator? De fapt, atunci cand scrii mult, cat de obositi sunt ochii tai? Stiu ca esti purtatoare de ochelari de vedere. Lentile de contact ai incercat?

Scriu exclusiv pe laptop, doar notite mai iau pe hartie, dar scrisul meu de mana a devenit ilizibil, asa ca ma feresc cat pot sa scriu texte mai lungi, nu de alta dar nici eu insami nu descifrez ce am scris. Iar scrisul la computer ma oboseste tare, sunt seri in care ma dor tare ochii, ma pisca, sunt uscati, desi niciodata nu ma asez la laptop fara ochelarii de vedere. De altfel, nici nu prea mai vad fara, oricat de frustrant ar fi asta, e purul adevar. Lentile de contact nu am incercat si chiar as vrea sa fac asta, mi-ar placea sa pot citi pe plaja cu ochelarii de soare la ochi...

Iti recomand fara retinere noile lentile de la Bausch+Lomb, ULTRA. Sunt special concepute pentru era digitala, iti vor fi de mare folos in orele petrecute in fata laptopului.

La ce lucrezi acum? Ce-ti propui sa mai faci anul acesta?

De curand mi-a incoltit in minte ideea unei carti noi. Inca sunt in faza de pre-documentare, e o faza interesanta. In rest, am intrat proaspat la facultate, la psihologie, iar in paralel vreau sa incep o scoala de formare, si aici sunt in faza de tatonare, ma atrag mai multe scoli de formare, inca prospectez si aici, voi lua o decizie curand. Si imi mai propun, sper oricum, o vacanta, sa ma odihnesc dupa jumatatea asta de an foarte plina, sa ma pun la incarcat, ca o sa am nevoie de baterie full pentru ce ma asteapta din toamna.

Hristina Casas

Read more posts by this author.